Comunicat DE PRESA
Festival cultural, în judeţul Gorj 06 Iunie 2011
Festivalul face parte din cadrul proiectului trans-naţional “Active Citizenship, Tolerance and Engagement of Minorities”. Evenimentul constă într-un amestec de artă (muzică, film, dans, fotografie, pictură şi sculptură, teatru), totul fiind organizat în spirit ecologic. În cadrul festivalului vor fi prezentate instrumente muzicale realizate din materiale ecologice reciclate, expoziţii şi workshop-uri tematice (origami, portmonee din materiale reciclate, informaţii despre Green Pace), dar şi o acţiune de ecologizare. Deschiderea festivalului va începe prin desfăşurarea campaniei de ecologizare a râului Motru în data de 8 iunie, de la orele 16:00. Scopul evenimentului este unul educativ şi urmăreşte atragerea
atenţiei asupra necesităţii implicării oricărui cetăţean în păstrarea curăţeniei apelor şi a mediului înconjurător, precum şi asupra importanţei reciclării. Festivalul este organizat cu sprijinul Primăriei Padeş, Şcolilor Generale Padeş, Călugăreni şi Motru-Sec, prin intermediul elevilor şi cu ajutorul a peste 30 de voluntari străini. Proiectul are o dimensiune şi o complexitate considerabilă, implicând peste zece organizaţii non-guvernamentale şi 22 de tineri voluntari din Caucaz, Uniunea Europeană şi America Latină. Proiectul se derulează în judeţul Gorj, pe o perioadă de 12 luni de zile. El este finanţat din fonduri acordate de către Comisia Europeană prin programul “Tineret în Acţiune”.
Izabella Molnar
SURSA : http://www.gorjeanul.ro/cultura/festival-cultural-in-judetul-gorj?Itemid=150
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu