marți, 28 iunie 2011

ZIUA COPILULUI, SĂRBĂTORITĂ LA TISMANA


Comunicat DE PRESA

Ziua Copilului, sărbătorită la Tismana 24 MAI 2011

Zona centrală a oraşului Tismana va fi una deosebit de aglomerată săptămâna viitoare, pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Asociaţia Liberă Iniţiativă şi Antreprenoriat Tismana (ALIAT) va organiza o serie de manifestări dedicate sărbătorii. Ziua Internaţională a Copilului va fi sărbătorită cu mare fast la Tismana, acolo unde acţiunile specifice vor fi în număr mare, cu începere de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu. Parteneri ai activităţilor sunt Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală (ARDR), Asociaţia Animatorilor şi Monitorilor pentru Copii şi Tineret “Tineri fără frontiere” (TFF), Asociaţia “Euro House” Bustuchin, Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Durabilă (ARDD), Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj, Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Tismana. Acţiunea principală este Crossul Solidarităţii ai căror participanţi se pot înscrie între orele 9:00-13:30. De asemenea, până la orele prânzului, preşcolarii vor participa la programul special conceput pentru ei. Printre activităţi se numără trupele de clovni şi animaţie care vor anima grupurile pe parcursul întregii zile, Face-painting unde vor fi transformate fetele celor mici în personaje de poveste, Workshop-uri, expoziţie de obiecte handmade din materiale ecologice cu vânzare, desene pe asfalt. În cadrul Atelierului micilor meşteşugari printre activităţi se vor număra modelarea plastilinei, împletitul fibrelor vegetale, confecţionatul de păpuşi, brăţări şi coliere din mărgele colorate, morişti din hârtie, oregami.

Cross pe categorii de vârstă

Totodată, va avea loc şi un teatru de păpuşi, dar şi spectacole cu cântece şi dansuri pregătite de cei mici pentru adulţi. Cross-ul Solidarităţii este programat a se desfăşura în intervalul orar 13:30 – 16:00 pe categoriile feminin şi masculin, pe grupele de vârstă 6-10 ani, 11-15 ani, 16- 20 ani, iar adulţii vor concura împreună indiferent de gen. Evenimentul beneficiază de pază şi protecţie din partea Poliţiei Tismana, precum şi de ambulanţă şi ajutor de urgenţă. Festivitatea de premiere va avea loc înaintea spectacolului care va încheia ziua dedicată copiilor. În afara premiilor acordate câştigătorilor cross-ului, organizatorii mai oferă alergătorilor şi alte 100 de premii surpriză în cadrul unei tombole. O acţiune asemănătoare a avut loc şi anul trecut, tot pe 1 Iunie, însă s-a desfăşurat în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu.

Izabella Molnar

SURSA : http://www.gorjeanul.ro/societate/ziua-copilului-sarbatorita-la-tismana?Itemid=135

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FJT GORJ

GALERIEA CONCURS @rte

ATELIERE

Nonformal Learning/Education Methods within Erasmus + Youth

Lansarea ONLINE a publicaţiei cultural-literare zonale Pentru Tineri prin Tineri